După un an de la atentatele din Paris, victimele sunt încă spitalizate
La aproape un an de la atentatele din Paris, douăzeci de victime încă îşi petrec timpul prin spitale, iar aproximativ 600 de persoane suferă de tulburări psihologice.
„În prezent sunt în continuare spitalizate 20 de persoane, 11 cu spitalizare de zi, adică nu dorm în spital dar vin la tratament, iar nouă sunt internate”, a declarat secretarul de stat pentru ajutorarea victimelor, Juliette Méadel.
„Sunt, de asemenea, 600 de persoane urmărite în continuare pentru tulburări psihologice. Tulburările psihologice sunt profunde, iar uneori invizibile, şi pot produce consecinţe dramatice în ceea ce priveşte sănătatea”, a mai spus aceasta, potrivit Libertatea.
În urma atentatelor, care au avut loc pe data de 13 noiembrie 2015, în Paris, 130 de persoane s-au stins din viaţă şi alte sute au fost rănite. Atacurile teroriste au fost revendicate de organizaţia Statul Islamic, iar Franţa a declarat stare de urgenţă.
Incidentul a fost provocat de nişte explozii sinucigaşe comise de nouă jihadişti, chiar în zona arenei Stade de France.
O singură persoană implicată în acest incident tragic a fost prinsă în viaţă. Se numeşte Salah Abdeslam şi se află într-o închisoare din Franţă, unde este supravegheat în permanenţă.