După ce a recunoscut public că a fost păcălită de un individ ce pretindea că este Brad Pitt, o femeie a devenit victima hărțuirii online

După ce a recunoscut public că a fost păcălită de un individ ce pretindea că este Brad Pitt, o femeie a devenit victima hărțuirii online
Sursa: Facebook/Brad Pitt

Dublă lovitură pentru o femeie din Franța. După ce a recunoscut public că a fost păcălită de un individ ce pretindea că e Brad Pitt, femeia a devenit victima hărțuirii online. Franțuzoaica a fost subiectul unui reportaj realizat de postul TF1, unde a povestit situația prin care a trecut. Materialul care era menit să tragă un semnal de alarmă privitor riscurile ascunse a platformelor de socializare au făcut-o pe femeie să devina ținta unor acțiuni de hărțuire cibernetică.  Din dorința de a o proteja, postul TF1 a luat decizia marți de a retrage de pe toate platformele sale producția ce urmărea povestea femeii, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Reportajul difuzat duminică (12 ianuarie 2025) a stârnit un val de hărțuire la adresa unui martor. Pentru protejarea victimelor, am decis să îl retragem de pe platformele noastre”, arată un mesaj publicat pe contul emisiunii „Sept a Huit” de pe rețeaua de socializare X.

Cum a păcălit-o escrocul să-i trimită o sumă uriașă de bani

Prezentându-se drept Anne, o femeie de în vârstă de aproximativ 50 de ani, a povestit cum a fost păcălită de un escroc care pretindea că este Brad Pitt și i-a trimis acestuia 830.000 de euro. Acesta îi trimitea femeii selfie-uri și documente de identitate false, recurgând la ajutorul inteligenței artificiale pentru a face să pară cât mai reale minciunile pe care i le spunea victimei sale.

Falsul Brad Pitt a convins-o pe femeie să-i trimită sume semnificative de bani, susținând că avea nevoie de pentru a plăti o operație din cauza unui cancer la rinichi. Astăzi, femeia este ruinată și a trecut prin trei tentative de sinucidere. Potrivit reportajului difuzat de TF1, victima a depus plângere în instanță și este în prezent internată într-o clinică specializată în tratarea depresiilor grave.

Femeia a devenit subiectul glumelor în mediul online

După difuzarea reportajului ce își dorea să tragă un semnal de alarmă cu privire la riscurile la care ne expunem atunci când alegem să stabilim relații cu persoane pe care le cunoaștem doar în mediul online, femeia a devenit ținta glumelor unor internauți care au ironizat-o pentru naivitatea de a dat dovadă.

Clubul de fotbal din Toulouse, un oraș din sudul Franței, a distribuit pe rețeaua de socializare X un mesaj însoțit care se adresează victimei , ironizând situația ei: „Bună ziua, Anne, Brad ne-a spus că va fi pe stadion miercuri (…) Vii și tu?”. În urma criticilor pe care le-au primit, cei ce gestionează pagina clubului au revenit în spațiul public și și-au prezentat „scuzele sale cele mai sincere”.

Compania americană Netflix a intervenit în acest scandal, făcând o postare despre patru filme în care joacă cunoscutul actor de la Hollywood, disponibile pe platforma de streaming.

„4 filme de văzut cu Brad Pitt (vă promitem), e un cadou”, scrie în mesajul postat de Netflix.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`