Duane Davis, cunoscut și sub numele de „Keefe D”, suspectul acuzat că a orchestrat uciderea din 1996 a rapperului Tupac Shakur, a pledat nevinovat pentru crimă în timpul audierii sale de joi, 2 noiembrie, notează abcnews.go.com.
În vârstă de 60 de ani, Duane Davis a recunoscut, potrivit informațiilor, de mai multă vreme că a fost implicat în uciderea lui Tupac Shakur. Mai mult decât atât, s-ar fi lăudat la un moment dat că ar fi fost fost „comandantul” operațiunii de ucidere a rapperului.
Cu toate acestea, în momentul în care a apărut joi în faţa instanţei din Las Vegas, el a pledat „nevinovat” la acuzaţia de crimă.
Shakur a murit pe 7 septembrie 1996, la vârsta de 25 de ani, la șase zile după ce a fost împușcat în timp ce se afla într-o mașină lângă Las Vegas Strip. Un Cadillac alb a oprit lângă mașina rapperului și „a început imediat să tragă”, a spus poliția.
După aproape trei decenii de la moartea lui Tupac, Duane a fost acuzat de crimă în luna septembrie a acestui an. Conform explicațiilor oferite de procurori, procuratura bănuia de mult timp că „Keefe D” era implicat în crimă, însă nu existau suficiente dovezi pentru a-l acuza.
Chiar și așa, lucrurile ar fi devenit mai clare atunci când Duane Davis, care era ultimul membru supravieţuitor al echipei din Cadillac-ul din care s-au tras focurile de armă, a publicat o autobiografie şi a vorbit despre crimă la televiziune.
În luna iunie a acestui an, Tupac Shakur a fost în cele din urmă onorat cu o stea pe „Walk of Fame” de la Hollywood, în recunoașterea carierei sale scurte, dar remarcabile, notează The Tribune.
Rapperul american, care a lansat „California”, „Changes”, „Dear Mama” şi „All Eyez On Me”, a vândut 75 de milioane de albume.
Vezi această postare pe Instagram
„Tupac ştia în adâncul sufletului că are un viitor foarte mare în faţă” , a declarat sora sa, Sekyiwa „Set” Shakur, la ceremonia de inaugurare din Los Angeles.
„Sunt extrem de onorată să mă aflu azi aici reprezentând familia Shakur”, a mai spus ea.