Drumul American: Proiectul prin care Israelul ar vrea să conecteze așezările evreiești din Cisiordania deja a început. Cum a reacționat partea palestiniană
Un nou drum de centură pentru orașul Ierusalim este în plină construcție, iar oficialii israelieni susțin că toată lumea va beneficia de noul proiect. Totuși, criticii investiției susțin că aceasta va fi doar un alt obstacol în speranțele palestinienilor de a transforma Ierusalimul de Est într-o capitală a unui eventual viitor stat, transmite Reuters.
Drumul American: Proiectul prin care Israelul ar vrea să conecteze așezările evreiești din Cisiordania deja a început
Varianta ocolitoare, denumită generic Drumul American, va conecta așezările evreiești din Cisiordania ocupată, care se află la nord și la sud de Ierusalim. Secțiunea centrală, dar și cea sudică a drumului sunt deja în construcție, iar ofertele pentru cel mai nordic punct – care are un cost estimat de 187 de milioane de dolari – vor fi lansate spre finalul anului, susține un oficial al municipalității din Ierusalim, sub condiția anonimatului.
În total, proiectul, care va înconjura Ierusalimul de Est, are un cost estimat la peste un sfert de miliard de dolari. Israelul a anexat Ierusalimul de Est, într-o mișcare care încă nu a câștigat recunoaștere deplină pe plan internațional, atunci când a capturat Cisiordania și Fâșia Gaza, în războiul din 1967.
Construcția vine în contextul în care guvernul israelian este pregătit să înceapă, din 1 iulie, discuțiile despre implementarea promisiunii electorale făcute de premierul Benjamin Netanyahu privind anexarea așezărilor evreiești din Cisiordania – o mișcare ce ar putea stârni și mai multe tensiuni pe plan extern. Negocierile de pace dintre Israel și palestinieni au încetat în 2014.
Oficialii israelieni susțin că drumul, care va include și un tunel de 1,6 kilometri la est de Muntele Măslinilor, va relaxa traficul din zonă atât pentru israelienii, cât și pentru palestinienii care trăiesc în zonă.
„Nu unește așezările. Nu este despre unificarea frontierelor sau a liniilor municipale, dar le va conecta la nivel cotidian – fie că vorbim despre studii, turism sau comerț – iar în practică va face Ierusalimul o uriașă metropolă”, a afirmat Arieh King, viceprimar al Ierusalimului.
Cum a reacționat partea palestiniană
De partea cealaltă, palestinienii susțin că noul drum le va servi în principal evreilor din așezări, precum și că proiectul va submina fezabilitatea Ierusalimului de Est ca posibilă capitală pentru un stat ce intenționează să îl formeze în Cisiordania și Gaza.
„Proiectul va despărți cartierele palestiniene din oraș”, susține Fadi Al-Hidmi, ministrul palestinian pentru afaceri cu Ierusalimul. El susține că Drumul American este parte din inițiativa „ilegală” a Israelului de a „înconjura ocupatul Ierusalim de Est, pentru a conecta și mai mult așezările israeliene și a îndepărta capitala palestiniană ocupată de restul Cisiordaniei”.
Așezările Israelului din Cisiordania au fost construite de guverne succesive. Peste 400.000 de israelieni trăiesc în prezent acolo, cu alți 200.000 doar în Ierusalimul de Est. Dacă palestinienii susțin că așezările fac existența unui viitor stat neviabilă, iar o bună parte a comunității internaționale le vede drept ilegale după dreptul internațional, israelienii invocă legături biblice și istorice cu pământul pe care sunt construite.