Circa 5.000 de migranți au fost salvați joi și vineri, inclusiv în timpul nopții, în Marea Mediterană, în largul Libiei, în cursul mai multor operațiuni organizate de Gărzile de coastă italiene și libiene, relatează AFP, citată deAgerpres.
Trupul neînsuflețit al unui migrant a fost găsit de Gărzile de coastă italiene, care au anunțat un nou bilanț al ultimei serii de operațiuni de salvare.
În urma intervențiilor care au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, în total 2.100 de persoane au fost salvate cu ajutorul a 17 ambarcațiuni. Un prim bilanț anunța vineri după-amiază salvarea a 1.500 de persoane.
Joi, 2.900 de migranți au fost salvați: 2.300 dintre ei, găsiți în apele internaționale, au ajuns în Italia, în timp ce alți 580, rămași în apele libiene, au fost duși înapoi în Libia.
Un clip video al Garzii de Coastă italiene arată rutina salvării migranților din apele Mediteranei
#DIRECT_ONE_gxp4n8#
În semn de solidaritate cu migranții,zeci de mii de persoane, între care politicieni și primarul orașului, au defilat sâmbătă la Milano, în nordul Italiei, relatează AFP.