Dragostea în vremea pandemiei de COVID-19: Căsătoriți de 50 de ani, Howard și Lois au fost separați de restricțiile aduse de coronavirus, iar el se teme că nu-și mai revedea niciodată soția bolnavă de Alzheimer

Balada lui Howard și Lois, un cuplu căsătorit de peste 50 de ani, dar care acum este despărțit de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19, a fost relatată de Reuters, într-un material care surprinde un pic din dragostea în vremea coronavirusului.

Dragostea în vremea pandemiei de COVID-19

Cei doi s-au întâlnit în 1970, la Paris, iar de atunci au petrcut foarte puține clipe despărțiți. Totuși, peste ani, Lois avea să-și piardă încet memoria în lupta cu Alzheimerul și a fost internată la un azil din New York. Precum mulți americani carantinați departe de bătrânii lor dragi în timpul epidemiei, Howard se teme că nu-și va mai revedea soția niciodată. El a comparat mariajul cu Lois cu opera „O mie și una de nopți”, de parcă rememorarea trecutului l-ar îndepărta un pic de la prezentul tulbure.

Este o adevărată poveste de dragoste, scrie Reuters, iar totul a început în capitala Franței, Paris, cu un ștrudel cu mere. Totuși, artistul Howard Smith spune că nu are timp de amintiri romantice din trecut, pentru că acum este îngrijorat de cum se va sfârși totul.

Astăzi, Howard știe exact la ce distanță se află de soția sa: 33,6 kilometri. El știe și de câte zile nu a mai văzut-o: 31.

Lois Kitton are Alzheimer în stadiu avansat, iar în ultimii cinci ani, timp de șase zile pe săptămână, soțul ei făcea un drum de 40 de minute cu mașina pentru a-și vizita soția la azilul New Paltz Center, în nordul orașului New York.

Căsătoriți de 50 de ani, Howard și Lois sunt separați de restricțiile aduse de coronavirus

Ei au fost separați atunci când New York s-a transformat în epicentrul epidemiei din SUA. În 11 martie, azilul a suspendat toate vizitele, într-o încercare de a proteja rezidenții. Mai mult decât atât, în 20 martie, guvernatorul Andrew Cuomo dădea un ordin statal de rămânere în case.

În vâsrtă de 76 de ani, Howard înțelege cât de importante sunt restricțiile pentru depășirea vârfului epidemic, dar se teme că viața lui Lois ar putea depinde de vizitele sale. El dorește neapărat să știe pentru cât timp va mai trebui să stea departe de jumătatea sa și spune că își face griji pentru toate persoanele care sunt puse în situația de a trăi povești similare cu a sa. Practic, pentru mii de membri de familie blocați în afara azilelor de pe tot globul – cu unii dintre ei obținând foarte greu informații din interior – soarta rezidenților ar putea părea suspendată undeva între viață și moarte.

„Este un exil total. Nu știu dacă o voi mai vedea pe Lois vreodată”, spune Howard, a cărui bunică a fost ucisă de epidemia de gripă spaniolă din 1918, la puțin timp după ce o aducea pe lume pe fiica sa, mama lui Howard. Acest lucru îl bântuie în prezent.

Lois, care are acum 77 de ani, nu mai poate vorbi și abia își mai deschide ochii. Ea nu își mai amintește momentele care i-au colorat viața 50 de ani, jumătatea de secol petrecută alături de Howard.

Howard și le amintește însă. El a vorbit despre momentul în care s-au întâlnit la o galerie de artă din Paris, în ianuarie 1970 – și a făcut-o de parcă au trecut 50 de minute, nu 50 de ani, punctează Reuters. El își amintește cum prietenia lor a devenit ceva mai mult, în noaptea în care au copt un ștrudel cu mere, la casa sa din arondismentul 13 al capitalei franceze. Cum gătitul a durat ore întregi, până când au scos ștrudelul din cuptor, Metroul din Paris s-a închis. Lois a petrecut noaptea acolo, iar mai apoi avea să se mute cu el.