Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit în gara din Roma: Patru persoane au fost rănite ușor
Un tren „Frecciarossa” ce venea de la Milano a lovit cu viteză redusă joi seară un alt „Frecciarossa” la intrarea în gara Termini din Roma, provocând rănirea uşoară a patru persoane din personalul de bord, au transmis autoritățile italiene, potrivit AFP.
Un „Frecciarossa”, tren de mare viteză care face legătura între principalele oraşe italiene, a intrat în principala gară a Romei cu 30 de kilometri la oră, când mai multe vagoane au ieşit de pe şine din motive încă necunoscute.
Trenul s-a înclinat apoi într-o parte şi a lovit un alt tren „Frecciarossa” care sosea în acelaşi moment în gară.
Patru angajaţi din primul tren au fost răniţi uşor, însă starea lor este stabilă. Pasagerii au putut ieşi cu toţii în siguranţă din vagoane.