Autoritățile din Norvegia au interzis creșterea a două rase de câini, pe motiv că nu ar încălca legea protecției animalelor. Este vorba despre rasele Bulldog englez şi Cavalier King Charles Spaniel.
Activiștii pentru drepturile animalelor au salutat decizia Tribunalului de la Oslo, având în vedere că aceste două rase sunt expuse mai multor boli dermatologice, reproductive și ortopedice, potrivit Adevărul.
Activiștii pentru protecția mediului au acuzat crescătorii acestor rase că pun mai mult preț pe aspectul „drăguț”, în detrimentul „bunăstării lor”.
„Multe dintre rasele noastre de crescătorie sunt extrem de afectate de consangvinizare şi poartă în ele un bagaj greu prin prisma bolilor. Trebuie să schimbăm felul în care creştem câini. Poate că modul în care o facem era acceptabil în urmă cu 50 de ani, dar nu mai este (acceptabil – n.r.) în zilele noastre”, a declarat Ashild Roaldset, preşedinta Societăţii pentru protecţia animalelor din Norvegia, aflată la originea acestei acţiuni demarate în justiţie împotriva societăţilor canine şi a crescătorilor individuali.
Prin aspectul său, Bulldogul englez, acumulează dificultăţi respiratorii din cauza botului său aplatizat, precum şi probleme dermatologice, reproductive şi ortopedice. Se pare că mai mult de jumătate dintre câinii din această rasă născuţi în ultimi 10 ani în Norvegia au venit pe lume prin cezariană.
„Incapacitatea genetică a rasei de a da naştere pe cale naturală este un motiv în sine pentru ca Bulldogul englez să nu mai fie utilizat în crescătoriile de câini”, au estimat judecătorii de la Tribunalul din Oslo.
În ceea ce privește rasa Cavalier King Charles Spaniel, constituţia lor a făcut ca aceste animale să sufere adeseori de dureri de cap din cauza unei cutii craniene prea mici, precum şi de afecţiuni cardiace şi probleme oculare.