Două noi convoaie cu ajutoare umanitare din partea Rusiei au pătruns în estul Ucrainei
Două convoaie cu „ajutoare umanitare” de la Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă au intrat în Ucraina, îndreptându-se duminică dimineaţa spre regiunile separatiste proruse Doneţk şi Lugansk, a anunțat purtătorul de cuvânt al ministerului, potrivit agenției Sputnik.
„Formalităţile vamale au fost îndeplinite la două puncte de trecere a frontierei. Două coloane (de camioane) au traversat frontiera, una către Doneţk, cealaltă către Lugansk”, a declarat Oleg Voronov, adjunctul şefului Centrului de management pentru situaţii de criză din cadrul ministerului.
El a precizat că aceasta este cea de a paisprezecea acţiune de acest fel pe care Rusia o întreprinde de la începutul conflictului ucrainean.
Fiecare coloană livrează aproximativ 900 de tone de ajutoare, constând în hrană, medicamente, materiale de construcţie şi manuale şcolare, iar din convoi fac parte peste 170 de vehicule, a mai precizat oficialul.
Convoiul cu ajutoare umanitare a ajuns în Ucraina în contextul în care în regiune a intrat în vigoare, la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, un armistiţiu semnat între joi, la Minsk, între părțile implicate în conflict.