Două luni de război în Ucraina: Atacurile forțelor militare rusești nu au încetat să apară nici în noaptea de Înviere

Două luni de război în Ucraina: Atacurile forțelor militare rusești nu au încetat să apară nici în noaptea de Înviere

La două luni după războiul provocat de Vladimir Putin în Ucraina, credincioșii au sărbătorit Învierea Domnului sub primejdia bombelor.

De frica bombardamentelor nocturne care ar fi putut ataca bisericile, autoritățile de la Kiev i-a îndrumat pe credincioși să asculte slujbele online din adăposturi și să nu fie prezenți în lăcașurile de cult. Atacurile forțelor militare rusești nu au încetat să apară nici în noaptea de Înviere.

Ucraina a celebrat slujbă de Înviere sub amenințarea bombardamentelor 

În Ucraina, slujba de Paște a avut loc sub amenințarea bombardamentelor rusești

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a transmis că acţionează pentru a asigura eliberarea unui număr de membri ai Misiunii Speciale de Monitorizare (SMM) care au fost reţinuţi în estul Ucrainei, potrivit Reuters.

„OSCE este extrem de îngrijorată de faptul că un număr de membri ai misiunii naţionale SMM au fost lipsiţi de libertate în Doneţk şi Lugansk. OSCE foloseşte toate canalele disponibile pentru a facilita eliberarea personalului său”, a susținut Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare.

Două luni de război în Ucraina

În cele două luni de război, Rusia a dat ceasul înapoi, obligând Ucraina să retrăiască cele mai mari grozăvii ale secolului. Datorită războiului provocat de Vladimir Putin, mii de oameni și-au pierdut viața, milioane de ucraineni au fost nevoiți să fugă și numeroase orașe au fost transformate în ruine în cele opt săptămâni de conflict militar.

Totodată, Rusia nu a reușit să pună mâna pe capitala Ucrainei și nici să elimine guvernul. Forțele militare rusești se regrupează în est, în încercarea de a cuceri Donbasul, iar atacurile aeriene continuă și în alte orașe din țară, făcând noi victime.

Antony Blinken secretarul de stat american împreună cu ministrul apărării Lloyd Austin se merge duminică la Kiev, a transmis sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP.

„Mâine, oficiali americani vor veni la noi: îi voi întâlni pe ministrul apărării (Lloyd Austin) şi pe Antony Blinken”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă organizată într-o staţie de metrou sub piaţa centrală din Kiev.

Aceasta va fi prima vizită oficială a reprezentanţilor guvernului american de la începutul războiului în Ucraina.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota