Două firme au fost condamnate pentru suprafacturarea aprovizionării trupelor americane în Afganistan

Publicat: 09 12. 2014, 09:56
Foto: armedforces-int.com

Două filiale ale unei companii au fost condamnate, luni, la plata unei amenzi în valoare de 434 de milioane de dolari pentru că au suprafacturat livrări de apă şi hrană către trupele americane în Afganistan, a anunţat Departamentul Justiţiei, citat de AFP.

Compania, Supreme Group, înregistrată în Olanda şi deţinută de miliardarul american Stephen Orenstein, a pledat vinovat şi a acceptat să plătească o amendă pentru a pune capăt proceselor angajate în civil de Departamentul american al Justiţiei.

Potrivit acuzaţiilor, o filială elveţiană a grupului Supreme, Foodservice GmbH, şi o filială înregistrată în Emiratele Arabe Unite, Supreme Foodservice FZE, au suprafacturat livrări efectuate în cadrul unui contract de 8,8 miliarde de dolari privind aprovizionarea trupelor americane în Afganistan în perioada 2005-2009.

„Companiile au crescut în mod fraudulos preţurile la produse locale şi la apa îmbuteliată vândute Guvernului american”, prejudiciul fiind estimat la 48 de milioane de dolari, a anunţat Departamentul american al Justiţiei.

Potrivit unor e-mailuri interne schimbate între directori ai companiei, aceştia „au luat în mod deliberat decizia de a suprafactura preţurile” printr-o întreprindere intermediară cu sediul în Emiratele Arabe Unite, a anunţat ministerul american.

Potrivit aceloraşi acuzaţii, compania l-ar fi plătit pe unul dintre oficialii săi care ameninţa că va dezvălui totul autorităţilor americane.

Cele două întreprinderi au acceptat să plătească o amendă, restituiri şi rambursări în valoare de 288 de milioane de dolari, la care se adaugă 101 milioane de dolari în urma unei plângeri depuse de un membru din conducere, care acuza grupul că a abuzat de autorităţile americane. Alte amenzi în valoare de 45 de milioane de dolari au fost aplicate pentru cazuri specifice de suprafacturare.