Două drone au fost doborâte în apropierea unei baze militare din regiunea Moscova
Două drone au fost doborâte, miercuri, în apropierea unei baze militare din regiunea Moscova, fără a provoca victime sau pagube materiale, a anunțat guvernatorul local, Andrei Vorobiov.
„Două drone s-au prăbuşit astăzi la orele 05.30 şi 05.50 ale dimineţii (02.30 şi 02.50 GMT) în momentul în care se apropiau de depozitele unei baze militare” situate în satul Kalinineţ, în disctrictul Naro-Fominsk, la circa 50 km sud-vest de Moscova, a postat Vorobiov pe Telegram, conform Adevărul.
Aparatele au fost doborâte de „militari” ruși, a spus acesta.
Nu există victime
„Resturile au fost descoperite, nu există nici pagube, nici victime”, a subliniat guvernatorul din regiunea Moscova, făcând apel la localnici „să-şi păstreze calmul”.
Serviciile speciale ruse se îndreaptă spre locul în care dronele au fost doborâte pentru a declanșa o anchetă.
Regiunea Moscova, rareori vizată de atacuri
Moscova și regiunea sa se află la 500 km de frontiera Ucrainei, iar până acum au fost rareori vizate de atacuri de dronă, de la începutul conflictului, chiar dacă aceste atacuri sunt mai frecventate în alte părți ale Rusiei.
La începutul lui mai, două drone au fost doborâte deasupra Kremlinului, care se presupune că ar fi fost un atac al Ucrainei.
În aceste ultimi luni, dronele au vizat de asemenea baze militare sau infrastructuri energetice ale Rusiei.