Două avioane militare Rafale s-au ciocnit în nord-estul Franței

Publicat: 14 08. 2024, 17:33
Avion de vânătoare Rafale. Sursa foto: Hepta.ro / Zuma Press / Donal Husni

Două avioane de vânătoare Rafale ale forțelor aeriene franceze s-au ciocnit în aer și s-au prăbușit în nord-estul țării, au anunțat autoritățile, potrivit TRT World și Aerotime.

Două avioane militare Rafale s-au ciocnit în zona Colombey-les-Belles

Cele două aeronave decolaseră din baza aeriană Saint-Dizier, a precizat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene franceze, miercuri, la Paris.

Unul dintre piloți s-a catapultat, însă celălalt și un elev de-ai săi sunt căutați în continuare de autorități.

„Încă mai căutăm al doilea echipaj”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Ce a declarat ministrul francez al forțelor armate

Accidentul s-a produs în zona Colombey-les-Belles, o localitate din nord-estul Franței.

„Unul dintre piloți a fost găsit, este teafăr și nevătămat. Căutarea încă este în desfășurare. Le mulțumesc forțelor noastre armate, precum și jandarmilor mobilizați la căutare și securizarea zonei”, a declarat și ministrul francez al forțelor armate, Sebastien Lecornu.