Două americance, prinse pe Aeroportul JFK cu pantaloni din cocaină, în valoare de 2,5 milioane de euro (FOTO)

Publicat: 02 02. 2013, 20:17
Două femei au fost prinse în timp ce făceau contrabandă cu cocaină în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro în New York. Priscilla Pena și Michelle Blassingale au fost oprite de personalul de securitate pe...

Două femei au fost prinse în timp ce făceau contrabandă cu cocaină în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro în New York. Priscilla Pena și Michelle Blassingale au fost oprite de personalul de securitate pe aeroportul JFK, după un zbor din Republica Dominicană, relatează The Sun.

Polițiștii nu au găsit nimic în bagajul acestora, însă atunci când le-au percheziționat, au fost uimiți să descopere că amândouă purtau pantaloni confecționați special pentru a transporta fiecare cel puțin 3 kilograme de cocaină.

Una dintre ele a fost reținută, în timp ce a doua a fost eliberată pe o cauțiune de 170.000 de euro.