Două adolescente, complice ale unui terorist ISIS, arestate în Franța
Două adolescente aflate în legătură cu un militat ISIS, suspect în mai multe atentate pe teritoriul francez, au fost arestat în Nisa.
Fetele, prietene cu Rachid Kassim, au fost arestate la jumătatea lunii septembrie în orașul Nisa, după ce s-a descoperit de către autorități faptul că aceștia țineau legătura cu un posibil organizator al atacurilor teroriste de la Paris.
Cele două tinere, în vârstă de 17, respectiv 19 ani, foloseau rețeaua de socializare Telegram pentru a se conecta cu Kassim, despre care se crede a fi imiplicat în mai multe atentate pe teritoriul Franței, informează Reuters.
„Ele erau îndemnate să comită un atentat asupra unor ţinte precise, pentru a răzbuna moartea recentă a purtătorului de cuvânt al Statului Islamic”, a declarat o sursă apropiată anchetei.
Cele două adolescente au recunoscut că intenționau să comită atacul, dar au renunțat. În zece zile, alți patru adolescenți au fost arestați pentru că erau suspectați că plănuiau să ucidă în numele ISIS. Cu toții luau legătura cu Kassim prin Telegram, care acum locuiește într-o regiune siriano-irakiană, potrivit datelor primite de la poliție și surselor judiciare.