Dorin Chirtoacă, edilul oraşului Chişinău, se va căsători cu jurnalista Anişoara Loghin (VIDEO)
Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a făcut cel mai important pas din viaţa sa. Edilul şi-a cerut iubita în căsătorie. Şi nu oricum, ci în faţa mai multor mii de oameni strânşi la Chişinău pentru un concert cu ocazia Zilei Limbii Române.
“Românul din mine s-a deșteptat cu adevărat și acum ori niciodată vreau să îmi croiesc o altă soartă la care să nu se închine nimeni, dar de care să ne bucuram cu toții. Să va bucurați fiecare în parte când veți face acest lucru. Vreau să mă căsătoresc”, a declarat Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă a făcut pasul cel mare în faţă locuitorilor din Chişinău strânşi pentru un concert cu ocazia Zilei Limbii Române. Edilul a îngenuncheat în faţa iubitei sale, jurnalista Anişoara Loghin, şi a cerut-o în căsătorie. Cei doi s-au sărutat apoi pasional.
“Noi am facut unirea! Unirea dintre noi doi. Acum cu toții să facem unirea cea mare, Unirea cu România”, a adăugat edilul.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf