Donald Trump susține că dacă va fi arestat, în SUA va urma „moarte și distrugere”

Publicat: 24 03. 2023, 19:55
Foto: Zuma Press / Kyle Mazza

Donald Trump, fost președinte american, susține că dacă va fi inculpat pentru că ar fi cumpărat tăcerea fostei actrițe pentru filmele pentru adulți, Stormy Daniels, în 2016, în SUA ar urma o „potențială moarte și distrugere”.

Inculparea lui Donald Trump „va fi catastrofică” pentru SUA

Prin intermediul unui mesaj postat vineri dimineața pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, singura pe care o mai folosește în mod activ, Donald Trump susține că inculparea lui „va fi catastrofică pentru țara noastră”.

Fostul președinte american, care ar fi în Florida la reședința sa de la Mar-a-Lago, a mai susținut că inculparea lui ar putea s-o caute „numai un psihopat care urăște cu adevărat Statele Unite”.

Cuvintele spuse de Trump au fost o aluzie la procurorul Alvin Bragg, un magistrat afro-american democrat. Alvin ar fi cel care a deschis dosarul în care judecătorii sunt așteptați să decidă, cel mai devreme săptămâna viitoare, asupra continuării anchetei și inculpării lui Donald Trump.

Judecătorii din New York trebuie să decidă dacă Donald Trump va fi inculpat pentru fals în declarații sau pentru încălcarea legislației în ceea ce privește finanțarea campaniei electorale, potrivit digi24.ro.

Donald Trump este acuzat că înainte de alegerile prezidențiale din 2016 ar fi oferit actriței porno Stormy Daniels suma de 130.000 de dolari doar ca să nu divulge relația pe care ei au avut-o.