Donald Trump spune că Germania este „ostatica Rusiei”. Fostul președinte al SUA l-a criticat și pe actualul cancelar federal, Olaf Scholz

Publicat: 08 02. 2022, 20:58
Actualizat: 08 02. 2022, 21:19
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite, susține că Germania este „ostatica Rusiei” din perspectiva gazoductului Nord Stream 2, transmite dpa preluată de Agerpres.

Germania este „ostatica Rusiei”, spune Donald Trump

„Chiar am încercat să o conving (pe Angela Merkel) să nu încheie acordul asupra gazoductului, pentru că, am spus eu, Germania va fi în mod clar o ostatică. Şi aceasta şi este: ostatică a Rusiei”, a declarat fostul președinte american pentru Fox Business.

Donald Trump l-a criticat și pe actualul cancelar al Germaniei, Olaf Scholz, pentru atitudinea pe care a avut-o la conferința de presă comună cu președintele SUA, Joe Biden, în contextul vizitei efectuate de oficialul german la Casa Albă.

„Dacă te uitai la lider, la noul lider al Germaniei, el se uita la Biden ca şi cum, mă înţelegeţi, nu înţelegea despre ce este vorba. El nici măcar nu a comentat acest lucru”, a mai spus Donald Trump.

Nord Stream 2, gazoduct menit să transporte gaz rusesc către Germania prin Marea Baltică, vine să dubleze capacitatea Nord Stream 1 și s-a lovit de opoziția vehementă a Poloniei și Ucrainei, care au reclamat că Federația Rusă ar putea folosi investiția drept „armă geopolitică”.

Joe Biden a amenințat cu închiderea Nord Stream 2

Președintele Statelor Unite a amenințat că „nu va mai exista” Nord Stream 2 dacă Federația Rusă invadează Ucraina. Joe Biden a transmis acest mesaj chiar în prezența cancelarului german.

„Dacă Rusia invadează, asta înseamnă că tancuri sau trupe trec din nou… frontiera cu Ucraina, atunci nu va mai exista… un Nord Stream 2. Noi, îi vom pune capăt”, a spus liderul american. Întrebat cum se va întâmpla acest lucru, având în vedere că proiectul este sub controlul Germaniei, Joe Biden a continuat: „Îți promit că vom putea face acest lucru”.