Donald Trump a retras oficial Statele Unite ale Americii de la finanțarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Publicat: 07 07. 2020, 23:10
Foto: Facebook / Donald Trump

Statele Unite ale Americii au anunțat oficial retragerea din Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pe care o acuză că nu a gestionat eficientpandemia de coronavirus.

Senatorul Robert Menendeza făcut anunțul pe Twitter, dar a și criticat decizia liderului de la Casa Albă.

„Congresul a primit notificarea că preşedintele a retras oficial Statele Unite din OMS în plină pandemie. Să califici răspunsul lui Trump la criza COVID drept haotic și incoerent este prea puțin. Această acțiune nu va proteja viețile și interesele americanilor – îi ține pe americani bolnavi și pe America singur㔄, a scris Robert Menendez, membru democrat al Comisiei pentru relaţii externe din Senatul SUA.

Proces de retragere din OMS ar puteadura până la unan.

Pandemia de COVID-19 continuă să curmemii de vieții în SUA

Pandemia de coronavirus se accelerează în întreaga lume, în condițiile în care multe țări care și-au redeschis economiile înregistrează o creștere a cazurilor de Covid-19, a declarat luni Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

„Deși multe țări au înregistrat progrese, la nivel global, pandemia se accelerează”, a spus el în timpul unei conferințe la sediul agenției din Geneva. „Cu toții vrem ca acest lucru să se termine. Cu toții vrem să reluăm viața așa cum o știm, dar realitatea este că suntem departe de asta . ”

Virusul a infectat peste 10,1 milioane de oameni din întreaga lume și a ucis mai mult de 502.000 de persoane până în prezent, conform datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins. Peste 60% din cazurile noi zilnice au fost raportate duminică în țări din America, conform datelor publicate de OMS.

Mai mult de 23% din 189.077 de cazuri noi raportate duminică la nivel global au provenit din Statele Unite, conform datelor OMS. Brazilia a fost singura țară din lume care a raportat mai multe cazuri noi duminică decât SUA, potrivit OMS.

„Unele țări au cunoscut acum o reapariție a cazurilor, deoarece încep să-și redeschidă economiile și societățile”, a spus Tedros. „Majoritatea oamenilor rămân susceptibili. Virusul mai are încă mult spațiu de manevră. ”

Creșterea cazurilor de COVID-19 la nivel mondial

SUA se numără printre țările care se confruntă cu o reapariție a infecției după redeschiderea economiei și ușurarea restricțiilor. Pe măsură ce cazurile din SUA au continuat să crească, vârsta medie a pacienților a scăzut, potrivit oficialilor din Florida, Texas și din alte stare americane. Unii oficiali spun că acesta este motivul pentru care decesele cu Covid-19 au scăzut, deoarece virusul este mai fatal în rândul pacienților mai în vârstă. Cu toate acestea, mai mulți oficiali din domeniul sănătății, inclusiv consilierul pentru sănătate la Casa Albă, Dr. Anthony Fauci, au avertizat că decesele vor crește în timp, mai ales că pacienții mai tineri infectează persoanele mai în vârstă și mai vulnerabile.

În acest context, la rândul său, Tedros a remarcat că, la șase luni de la momentul în care China alerta în premierăOMScu privire la o nouă infecție respiratorie, a fost spart un nou prag psihologic în ceea ce privește bilanțul pandemiei de coronavirus: peste 10 milioane de cazuri confirmate de COVID-19 și 500.000 de decese.