Republicanul Donald Trump a declarat că regretă plecarea de la Casa Albă după ce a pierdut alegerile prezidențiale din 2020 în fața democratului Joe Biden.
„Aveam cea mai sigură frontieră din istoria ţării noastre în ziua când am plecat. Nu trebuia să plec. Adică, sincer, deoarece am mers atât de bine’, a declarat candidatul republican duminică, la un miting electoral din Lititz, în statul Pennsylvania. „Aveam cea mai bună economie din toate timpurile. Aveam acel zid (la frontiera cu Mexicul – n. red). Aveam totul”, a adăugat el, conform tvrinfo.ro.
Trump speră ca pe 5 noiembrie să fie reales și a declarat că acum sunt „sute de avocaţi” la fiecare cabină de votare. Acesta nu și-a recunoscut niciodată înfrângerea în urmă cu patru ani și a vorbit de multe ori despre fraudele electorale, dar fără a aduce dovezi.
Niciunul din zecile de procese pe care le-a intentat după ce a pierdut nu i-a dat câştig de cauză. Pe 6 ianuarie 2021, la insistențele republicanului care susținea că victoria i-a fost furată, susținătorii săi au luat cu asalt Capitoliul din Washington, sediul Congresului SUA.
Donald Trump nu a asistat la ceremonia de depunere a jurământului de către Biden, actualul preşedinte, încălcând astfel tradiţia americană. Mai mult, Trump alături de soția sa au plecat de la Casa Albă cu câteva ore înainte de începerea noului mandat prezidenţial.
În prezent, Trump se află în cursa pentru un nou mandat împotriva candidatei democrată Kamala Harris, vicepreşedinta Statelor Unite. El a exprimat deja îndoieli în privinţa corectitudinii scrutinului.