Trump, prima reacție după punerea sub acuzare: „Stânga radicală din Congres e roasă de invidie, ură şi furie” (VIDEO)

Publicat: 19 12. 2019, 05:12
Sursă foto: hepta.ro

Stânga radicală din Congres este roasă de invidie, ură şi furie, a susținut președintele american Donald Trump, după ce Camera Reprezentanților, dominată de Opoziția democrată, a votat două articole de punere a sa sub acuzare, în vederea demiterii.

„În timp ce creăm locuri de muncă şi ne batem pentru Michigan, stânga radicală din Congres este roasă de invidie, ură şi furie, şi vedeţi ce se întâmplă. Democraţii încearcă să anuleze votul a zeci de milioane de americani!”, a declarat Trump, la un miting de campanie în Michigan.

Trump, prima reacție după punerea sub acuzare: „Stânga radicală din Congres e roasă de invidie, ură şi furie”

El a ținut și să se laude că trei dintre democrați i-au dat un vot favorabil.

„Partidul Republican nu a fost niciodată atât de atacat și niciodată nu a fost mai unit decât acum”, a mai susținut liderul de la Casa Albă.

Aleșii americani au decis, prin majoritate, că Trump se face vinovat de ‘abuz de putere’ pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Biden. Acest prim articol a trecut cu 230 de voturi „pentru” și 197 „împotrivă”. Al doilea articol, cel prin care președintele american este acuzat de obstrucţionarea Congresului, a trecut cu 229 voturi „pentru” la 198 „împotrivă”. (Detalii AICI)