Donald Trump, pus la colț de primarul Londrei. Edilul solicită SUSPENDAREA vizitei lui Donald Trump în Marea Britanie

Publicat: 30 01. 2017, 16:01
Foto: Alternative News

Sadiq Khan, primarul Londrei, se declară dezamăgit de anumite decizii pe care noul președinte al SUA le-a luat, punând mai cu seamă accentul pe interdicțiile de călătorie pe care acestea le-a stabilit săptămâna trecută.

Primarul solicită autorităților din Marea Britanie să interzică vizita oficială a lui Donald Trump în Regat până când acesta nu se va răzgândi în ceea ce privește interdicția de călătorie.

Edilul londonez a vorbit deschis despre ce așteptări a avut în timpul campaniei din Statele Unite și a povestit motivul pentru care a susținut-o pe Hillary Clinton la președinția Americii.

“În septembrie, anul trecut, am vizitat Chicago și New York, în prima mea călătorie în străinătate în calitate de primar al Londrei. Am vrut să întăresc legăturile economice dintre marile noastre orașe la nivel mondial, dar și de a discuta provocările comune cu doi primari importanți, Rahm Emanuel și Bill de Blasio. În plus, am vrut să arăt lumii că Londra rămâne deschisă pentru afaceri, oameni și idei și în urma referendumului de a ieșire din Uniunea Europeană.

În timp ce am fost în SUA am fost întrebat despre alegerile prezidențiale și am explicat opinia mea. Am vrut să o văd pe Hillary Clinton președinte. Am vrut să fie un model pentru femei, pentru fiicele mele adolescente și pentru milioane de fete din întreaga lume”, a declarat primarul Londrei, potrivit Standard.co.

Acesta s-a declarat dezamăgit de modul în care Donald Trump a stabilit criteriile de imigrare, fiind de părere că fiecare țară trebuie să-și stabilească propriile politici.

„Am fost profund îngrijorat cu privire la campania de dezbinare a lui Donald Trump.

Fiecare țară are dreptul de a-și stabili propriile politici de imigrare, mai ales că această interdicție este atât discriminatorie, cât și contra-productivă”, a declarat primarul Londrei.