Donald Trump promovează "pacea prin putere": Președintele american vrea suplimentarea capabilităţilor militare, dar fără a se mai implica în înlăturarea regimurilor dictatoriale

Publicat: 08 12. 2016, 14:55

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că dorește suplimentarea capacităților militare americane, dar ca acest lucru să fie făcut doar în scop "preventiv", deoarece în mandatul său în fruntea statului nu vrea să mai implice militarii americani pentru a înlătura regimuri dictatoriale, ci doar să fie folosiți în principal pentru distrugerea organizațiilor teroriste.

"Vom consolida capabilităţile armatei americane, nu ca act de agresiune, ci în scop preventiv. Pe scurt, vom căuta pacea prin putere", a declarat Donald Trump într-un discurs rostit în faţa simpatizanţilor în oraşul Fayetteville, Carolina de Nord, potrivit mediafax.ro.

Viitorul președinte american a anunțat că regimul său va fi finalul "zilelor de de intervenții militare și de haos".

"Vom înceta graba de a înlătura regimuri străine despre care nu ştim nimic şi cu care nu ar trebui să avem nicio legătură. În schimb, ne vom concentra pe învingerea terorismului şi pe distrugerea organizaţiei teroriste Stat Islamicşi vom reuşi", a promis Donald Trump.