Donald Trump promite că jumătate dintre americani nu vor mai plăti impozit pe venit dacă va câștiga cursa pentru Casa Albă
Donald Trump face promisiuni incredibile în campania pentru preşedinţia Statelor Unite. Omul de afaceri spune că jumătate dintre americani nu vor mai plăti impozit pe venit dacă el va conduce ţara, relatează USA Today.
„Vom scădea taxele substanţial. Vom simplifica procesul şi vom scăpa de reduceri, care sunt depăşite. Asta e cabina căpitanului pentru mine, asta fac eu bine. Mă pricep la economie”, a declarat Trump.
Planul lui Trump se adresează săracilor şi persoanelor care câştigă până în 25.000 de dolari pe an. Toţi aceştia nu vor plăti deloc taxe pe venit. În schimb, bogaţii sunt luaţi la ţintă.
În pofida planurilor ambiţioase, diferenţa dintre Donald Trump şi ceilalţi candidaţi republicani scade în sondaje. Magnatul este creditat cu 21 de procente, în timp ce fostul neurochirurg Ben Carson ar obţine 20 la sută dintre voturile republicanilor. Pe locul trei este senatorul Marco Rubio, care a lansat un atac dur la campania lui Trump.
„Senatorul Rubio este la „categoria uşoară”, înţelegem asta. El nu ar putea să facă asta. Nu ar face diferenţa între un acord comercial şi orice alt fel de acord”, a mai adăugat acesta.
În tabăra democraţilor, Hillary Clinton a pierdut şi ea din avantajul pe care îl avea în faţa rivalului Bernie Sanders.