Donald Trump, despre întâlnirea cu Kim Jong-un: „Dacă nu va fi productivă, mă voi ridica și voi pleca”
Președintele SUA, Donald Trump, a făcut, miercuri, declaraţii controversate despre întâlnirea pe care urmează să o aibă cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un.
Liderul de la Casa Albă a spus că e dispus să se ridice și să plece de la masă, în timpul întâlnirii, dacă discuțiile nu se ridică la nivelul așteptărilor.
„Dacă summitul nu va avea succes, nu o să acceptăm asta. Dacă nu va fi productivă întrevederea, atunci când voi merge acolo mă voi ridica, în mod respectuos, și voi pleca”, a afirmat, miercuri, Donald Trump, în Florida, unde s-a întâlnit cu premierul japonez Shinzo Abe, conform CNN.
„Rămânem flexibili în ceea ce privește tema asta. N-am mai fost într-o astfel de poziție cu regimul de la Phenian, fie că a fost vorba de bunic, tată sau fiu”, a precizat preşedintele SUA.
„Sperăm ca întrevederea să fie un succes și o așteptăm. Vom face tot ce putem să o transformăm într-un succes la nivel global”, a mai spus Donald Trump.
Precizările liderului de la Casa Albă vin la scurt timp ce acesta a confirmat că directorul Angenției Centrale de Informații (CIA), Mike Pompeo, propus la șefia Departamentului de Stat, s-a deplasat în Coreea de Nord (Detalii AICI).