Președintele american Donald Trump nu a scăpat încă de infecția cu coronavirus, dar spune că se simte grozav și e gata de mitingurile de campanie cu zeci de mii de oameni. El a declarat în cadrul unui interviu că se simte mai bine decât înainte și că la asta a contribuit faptul că e „un specimen fizic perfect”. Între timp, numărul cazurilor de coronavirus de la Casa Albă a sărit de 30.
În primul său interviu telefonic de după externarea din spital, locatarul de la Casa Albă s-a lăudat, ușor răgușit, că se simte chiar „mai bine decât înainte” și e gata de campanie, informează CNN.
Donald Trump a precizat că la asta a contribuit nu doar tratamentul ce i-a fost administrat, ci și faptul că este „un specimen fizic perfect”.
Iar dacă anterior doar specula că ar putea fi imun, acum s-a arătat convins de acest lucru.
Pe doi octombrie, președintele american Donald Trump și soția sa, Melania Trump, au fost testați pozitiv cu coronavirus. Republicanul a ajuns apoi la spital, acolo unde a avut acces la cele mai bune medicamente posibile, inclusiv un tratament experimental care a fost dovedit eficient, însă nu a fost deocamdată aprobat pentru folosire la scară largă.
Potrivit revistei Asian Scientist, anticorpii folosiți în tratamentul pe care l-a primit Trump au fost obținuți din eșantioane de sânge de la trei pacienți din Singapore.
După externare, Donald Trump a transmis mai multe mesaje pe Twitter, în care a susținut că se simte grozav, că oamenii nu ar trebui să se teamă de această boală și nici să lase coronavirusul să le domine viața.
„Bună! Poate m-ați recunoscut. Sunt președintele vostru preferat. (…) Vreau ca toată lumea să primească același tratament ca președintele vostru. Mă simt perfect. Cred că a fost o binecuvântare de la Dumnezeu că l-am luat (virusul). Tot răul a fost spre bine”, a spus el apoi, într-un mesaj video.
Entuziasmul său, însă, nu pare a fi împărtășit. Dr. Jonathan Renier, profesor de medicină la Universitatea George Washington, a declarat că președintele SUA ar fi „singurul pacient de pe planetă care primește această combinație specifică de medicamente”.
Între timp, Casa Albă a devenit un adevărat focar de coronavirus, cu cel puțin 34 de infectări înregistrate. Numărul apare într-un memoriu intern datat miercuri și obținut de ABC News. El a fost distribuit în rândul conducerii Agenţiei Federale pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă, parte a Departamentului pentru Securitate Internă al SUA și agenția responsabilă oficial de gestionarea crizei COVID-19.
Alegerile prezidențiale din Statele Unite vor avea loc în data de 3 noiembrie.