Culisele discuției Trump – Erdogan. Surse americane: Președintele nostru n-are coloană vertebrală. Decizia lui de a retrage trupele din Siria a șocat Departamentul Apărării și joacă în avantajul rivalilor noștri

Culisele discuției Trump - Erdogan. Surse americane: Președintele nostru n-are coloană vertebrală. Decizia lui de a retrage trupele din Siria a șocat Departamentul Apărării și joacă în avantajul rivalilor noștri
Foto: Hepta

„Dacă Turcia va face ceea ce eu, în măreața și inegalabila mea înțelepciune, consider dincolo de orice limită, atunci o să distrug complet economia Turciei (Am mai făcut asta)”, a susținut Donald Trump, într-un mesaj triumfalist pe Twitter. Totul pare însă doar un joc de teatru, după cum dă de înțeles o sursă din cadrul Consiliului de Securitate Națională al SUA. Sub protecția anonimatului, aceasta a declarat pentru Newsweek.com că, într-o discuție telefonică avută cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, Trump nu a fost nici pe departe atât de curajos pe cât pozează pe Twitter, ba chiar a fost depășit de situație. Mai mult, oficiali din cadrul Pentagonului susțin că decizia lui Trump de a retrage trupele americane din nordul Siriei a șocat pur și simplu Departamentul Apărării și că această hotărâre joacă în avantajul inamicilor SUA în regiune.

Într-o convorbire telefonică de duminică după-amiază, Donald Trump i-a transmis lui Recep Tayyip Erdogan că Statele Unite își vor retrage trupele din nordul Siriei. Potrivit sursei citate de Newsweek.com, convorbirea a fost programată după ce Turcia a anunțat că plănuiește să invadeze Siria și la câteva ore după ce Erdogan a suplimentat trupele de la granița cu Siria și a emis o amenințare chiar mai fermă cu lansarea unei ofensive militare.

Retragerea trupelor americane din zonă nu face decât să avantajeze gruparea jihadistă Stat Islamic, regimul Bashar al-Assad din Damasc și Moscova, iar anunțul lui Trump a lăsat propriul Departament al Apărării „complet năucit”, susțin oficiali din Pentagon.

Turcia, asemenea Statelor Unite, vrea schimbarea regimului de la Damasc. Rusia și Iran, în schimb, susțin regimul Assad.

„Președintele Trump a fost cu siguranță depășit în timpul negocierii și doar a susținut retragerea trupelor pentru a părea că obținem ceva, dar nu obținem nimic. Securitatea națională a SUA se va vedea în deceniile viitoare în fața unui pericol crescut și asta doar pentru că președintele nu are coloană vertebrală. Asta e concluzia”, a declarat sursa din cadrul Consiliului de Securitate Națională.

Aceasta a mai precizat că n-ar fi surprinsă dacă trupele turcești ar invada nordul Siriei în următoarele 24-96 de ore.

Turcia consideră miliția kurdă din Siria ca fiind o grupare teroristă, în vreme ce Statele Unite a acordat sprijin militar și financiar kurzilor, în lupta lor cu Statul Islamic. O confruntare cu armata turcă, mult superioară, i-ar putea arunca pe kurzi în brațele lui Bashar Al-Assad, dictatorul sirian pe care Washingtonul îl vrea înlăturat de la putere, și, prin extensie, în brațele Rusiei și Iranului, doi rivali ai SUA cu forțe în Siria.

Ulterior convorbirii telefonice, duminică seară, Casa Albă a emis un comunicat în care a precizat că nici Donald Trump, nici Departamentul Apărării nu susțin operațiunea turcă în nordul Siriei.

„După cum am mai afirmat ferm înainte, și doar ca să reiterez, dacă Turcia face ceva ce eu, în măreața și inegalabila mea înțelepciune, consider că este înafara limitelor, o să distrug complet și o șterg orice urmă din economia Turciei (Am mai făcut asta). Ei trebuie, alături de Europa și alții, să fie atenți…”, a scris Donald Trump, pe Twitter.

Potrivit oficialului NSC, în discuția cu Erdogan, Trump nu a amenințat cu impunerea de sancțiuni economice dacă Turcia va lansa operațiunea militară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)