Donald Trump, despre modul în care va ceda puterea, în cazul pierderii alegerilor: „Ei bine, va trebui să vedem ce se întâmplă”

Publicat: 24 09. 2020, 09:03
foto: Hepta.ro / Bestimage / WALTER / BESTIMAGE

Cetățenii SUA își vor alege președintele pentru următorii patru ani în 3 noiembrie 2020, iar lupta se dă între liderul republican de la Casa Albă și contracandidatul său democrat, fostul vicepreședinte Joe Biden.

Preşedintele SUA nu a oferit un răspuns clar la întrebarea dacă va exista un transfer paşnic al puterii, în cazul în care pierde alegerile, scrie USAToday.

Donald Trump refuză tranziția pașnică a puterii, dacă va pierde alegerile

Donald Trump a oferit un răspuns care lasă multe semne de întrebare:

„Ei bine, va trebui să vedem ce se întâmplă”, a declarat șeful statului american, refuzând să spună dacă va accepta rezultatul alegerilor, în cazul în care va pierde în fața lui Joe Biden.

Mai mult, Trump a glumit, spunând că va rămâne în funcţie cu mult peste cele două mandate constituţionale.

De fapt, acesta are temeri cu privire la buletinele de vot şi la votul prin intermediul e-mailului.

„Buletinele de vot sunt un dezastru”, susţine Donald Trump, suspectând că votul electronic poate fi fraudat. De asemenea, Trump nu este dat favorit de sondaje, însă aceeași situație a fost și în fața lui Hillary Clinton.

Dezbateri prezidențiale: Donald Trump a schimbat tactica aleasă în 2016

Donald Trump a ales o nouă abordare pentru viitoarele dezbateri prezidențiale, încercând o tactică diferită de cea din2016 – de această dată,exersează, potrivit Fox News.

Politico susține că președintele în exercițiu studiază reacțiile lui Joe Biden în dezbateri și alte situații, încercând să îl pună în încurcătură pe contracandidatul democrat, într-un efort care vizează stârnirea unor răspunsuri incoerente sau nesatisfăcătoare, astfel încât să alimenteze linia de discurs construită în jurul vârstei pe care o are fostul vicepreședinte american. Concret, echipa lui Trump caută cuvinte cheie, fraze, sintagme, sloganuri, care să îl facă pe Biden să își iasă dinfireîn timpul dezbaterii.

Concret, Donald Trump (74 de ani) plănuiește să îl atace pe contracandidatul său cu trei ani mai bătrân pe subiecte precum acuitatea mentală

În timpul campaniei din anul 2016, Donald Trump, candidat la acea vreme, a sărit peste repetiția pentru prima fază a dezbaterilor. El a refuzat să facă o dezbatere falsă și nu a acceptat ca vreo persoană să joace rolul lui Hillary Clinton, contracandidata sa de atunci. Mai mult decât atât, el a refuzat până și să simuleze pararea întrebărilorde genul celor puse de moderatori ostili.

Joe Biden este un politician diferit de Hillary Clinton, care s-a portretizat mereu pe sine drept un om obișnuit (n.r. – „Average Joe”), care și-a construit cariera prin muncă.