Alegerile parțiale din 8 noiembrie, din Statele Unite, vor fi cruciale pentru modul în care va arăta a doua parte a mandatului de președinte al lui Joe Biden. De asemenea, ele sunt deosebit de importante pentru atitudinea Washingtonului față de războiul declanșat de Rusia în Ucraina și sprijinul pe care îl acordă Kievului. În plus, este și un fel de referendum pentru Donald Trump, căci un rezultat pozitiv pentru republicanii săi l-ar putea ajuta să devină candidatul lor la următoarele alegeri pentru președinția SUA, explică Emilian Isăilă, într-un articol pentru spotmedia.ro.
În 8 noiembrie, vor fi aleși toți membrii Camerei Reprezentanților, o treime dintre senatori și 36 de guvernatori statali.
Conform proiecțiilor privind Camera Reprezentanților, republicanii au 82 de șanse dintr-o sută să obțină controlul, democrații având doar 18 șanse.
La Senat, democrații au 51 de șanse să câștige majoritatea. Ei controlează camera superioară a parlamentului american cu un singur vot, cel al vicepreședintei Kamala Harris.
Prin urmare, republicanii sunt foarte aproape să câștige Camera Reprezentanților, iar la Senat lupta e strânsă.
Președintele Joe Biden stă destul de prost în sondaje, căci războiul declanșat de Vladimir Putin și efectele economice ale acestuia și ale pandemiei au dus la o inflație ridicată și la o criză energetică. Misiunea lui Biden s-ar putea dovedi chiar mai dificilă dacă republicanii vor câștiga controlul asupra celor două camere.
Nici n-ar fi vreo surpriză, căci în general partidul președintelui, în acest caz Partidul Democrat, pierde acest scrutin. Așa s-a întâmplat și în perioada lui Trump, dar și în cele două mandate ale lui Barack Obama, amintește Emilian Isăilă.
Vladimir Putin speră la o victorie a republicanilor, căci asta ar putea determina o schimbare politică majoră în SUA, implicit scăderea ajutorului acordat Ucrainei. De precizat că președintele american are nevoie de avizul Senatului sau de cel al Camerei Reprezentanților pentru a putea susține Kievul.
Deja în ambele tabere, dar mai ales la republicani, au apărut voci care cer diplomației americane să înceapă demersurile pe lângă președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a accepta discuții de pace cu partea rusă. În schimb, unii lideri republicani susțin că sunt puține șanse ca strategia în privința Ucrainei să se schimbe odată ce ei vor câștiga alegerile.
La rândul său, fostul președinte Donald Trump speră, evident, la o victorie a republicanilor săi, mulți susținuți direct de el, căci asta i-ar permite să participe la alegerile interne din partid pentru a fi desemnat candidatul formațiunii la următorul scrutin prezidențial, cel din 2024.
Dar problemele lui Trump nu țin de aceste alegeri interne din Partidul Republican, ci de confruntarea cu democrații și multele acuzații și procese, care i-ar putea bloca drumul către Casa Albă, explică Isăilă.
Acesta precizează că o schimbare a majorității în Camera Reprezentanților va duce la o posibilă stopare a investigațiilor legate de „atacul asupra Capitoliului” din 6 ianuarie 2021, investigație în care Donald Trump e suspectat că a încurajat acele violențe.
Însă cea mai importantă investigație care îl vizează pe Trump e cea a documentelor secrete pe care le-a sustras de la Casa Albă după ce a pierdut precedentele alegeri prezidențiale. Documentele au fost găsite de FBI în reședința sa din Mar-a-Lago. Unele dintre ele erau chiar rapoarte despre programul de înarmare al Iranului și despre China.