Donald Trump consideră NATO o alianţă ÎNVECHITĂ: Cine va mai apăra România?!
Donald Trump, Președintele ales al SUA, a descris NATO ca fiind o organizație "învechită" și a reproșat statelor membre că nu-și achită contribuția la apărarea comună, bazându-se pe Statele Unite, potrivit AFP, citată de Agerpres.
"Am spus cu mult timp în urmă că NATO are probleme. În primul rând că este învechită, pentru că a fost concepută acum ani și ani", a afirmat Trump, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Times. "În al doilea rând, țările membre nu plătesc ceea ce ar trebui", a adăugat președintele ales american, cu referire la faptul că puține dintre statele din alianță ating nivelul de 2% din PIB pentru cheltuieli militare, obiectiv al NATO fixat în 2014.
Donald Trump a calificat de asemenea NATO ca învechită "pentru că nu s-a ocupat de terorism". Cu toate acestea, "NATO rămâne foarte importantă pentru mine", a declarat liderul SUA, potrivit Bild.
Criticile președintelui ales riscă să reîntărească temerile aliaților SUA asupra politicii viitoare a Washingtonului, notează AFP.
În timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale, Donald Trump a suscitat neliniște în special în rândul țărilor din Europa de Est din vecinătatea Rusiei, părând să pună în discuție obligația de solidaritate între țările NATO în caz de agresiune.
Trump afirmase că ar reflecta de două ori înainte de ajuta o țară NATO dacă costurile Statelor Unite pentru susținerea acesteia nu erau "rezonabil rambursate". Secretarul general al NATPO, Jens Stoltenberg, i-a răspuns atunci apreciind că alianța transatlantică este, în opinia sa, mai necesară ca oricând.