Donald Trump cere interzicerea internetului și susține că va discuta cu Bill Gates despre acest lucru

Donald Trump cere interzicerea internetului și susține că va discuta cu Bill Gates despre acest lucru

Magnatul american Donald Trump, primul clasat în cursa pentru nominalizarea candidatului republican la prezidențialele din SUA de anul viitor, cere oprirea accesului la internet, pentru ca acesta să nu mai poată fi folosit de copii, informează The Independent.

”Trebuie să facem ceva cu internetul”, a spus Trump, adăugând că acesta este folosit pentru radicalizarea oamenilor.

”Pierdem foarte mulți oameni din cauza internetului. Trebuie să vorbim cu Bill Gates și alți oameni care înțeleg într-adevăr ce se întâmplă. Trebuie să vorbim cu ei despre posibila închidere a internetului. Vor fi unii care vor spune că este o problemă ce privește libertatea de exprimare. Sunt oameni fără minte”, a mai spus magnatul american.

Donald Trump a făcut aceste afirmații în același discurs în care a cerut ca musulmanii să nu mai poată intra pe teritoriul SUA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`