Donald Trump are susținere masivă în Partidul Republican. Ar putea candida la prezidențialele din 2024

Donald Trump are susținere masivă în Partidul Republican. Ar putea candida la prezidențialele din 2024
Foto: Hepta - Zuma Press / Brian Cahn

Donald Trump ar putea candida la următoarele alegeri prezidenațiale din SUA. Susținerea din partea Partidului Republican ar avea-o deja, relevă un sondaj realizat de Institutul Morning Consult, pentru site-ul Politico.

La nivelul partidului, Donald Trump încă beneficiază de mare popularitate. 53% dintre republicani ar fi de acord să-l sprijine pe miliardarul american. Fostul președinte domină autoritar în acest top, urmat la mare distanță de Nikki Haley, fostă ambasadoare la ONU, cu 6%.Eventualii contracandidați Mitt Romney, Marco Rubio și Ted Cruz sunt cotați cu doar 5%.

Donald Trump a înregistrato creştere de 18 puncte procentuale faţă de un sondaj similar, realizat pentru partid, în data de 7 ianuarie, la o zi după ce grupurile de extremiști au luat cu asalt Capitoliul.

La nivelul societății americane, Donald Trump încă nu beneficiază de o mare popularitate. Potrivit cercetării sociologice menționate, doar 34% dintre americani l-ar alege președinte pe omul de afaceri.

Donald Trump, avertisment pentru republicani

În colimatorul lui Donald Trump a intrat Mitch McConnell, liderul republicanilor din Senat. Fostul președinte al SUA a cerut partidului să-i întoarcă spatele politicianului veteran, informează presa internațională.

După o ani de zile în care Mitch McConnell i-a fost aliat lui Donald Trump, omul de afaceri le-a transmis un mesaj ferm republicanilor, prin intermediul căruia a anunțat ruptura față de cunoscutul strateg.

Cenzurat de cele mai mari rețele sociale, Donald Trump s-a exprimat prin intermediul unui comunicat de presă.

Potrivit politologului Cristian Pîrvulescu, Donald Trump ar putea câștiga alegerile din 2024.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`