Un ordin executiv pentru combaterea antisemitismului care a fost semnat miercuri de Donald Trump prevede ca toți studenții care au participat la protestele pro-palestiniene să fie expulazați de pe teritoriul Statelor Unite, a transmis un oficial al Casei Albe.
O fişă informativă despre ordinul executiv promite „acţiune imediată” din partea Departamentului Justiţiei pentru a urmări penal „ameninţările teroriste, incendierile, vandalismul şi violenţa împotriva evreilor americani”. De asemenea, toate resursele federale vor fi mobilizate pentru combaterea a ceea ce este descris ca fiind o „explozia de antisemitism din campusurile şi străzile noastre” începând din 7 octombrie 2023, ziua atacului Hamas în teritoriul Israelului, potrivit Știrile ProTV.
„Către toţi rezidenţii străini care s-au alăturat protestelor pro-jihadiste, vă avertizăm: în 2025 vă vom găsi şi vă vom expulza”, a declarat Trump în fişa respectivă.
„De asemenea, le voi anula rapid vizele de studenţi tuturor simpatizanţilor Hamas din campusurile colegiilor, care au fost infestate cu radicalism ca niciodată până acum”, a completat președintele SUA.
Începând cu ziua atacului Hamas, urmat de asaltul israelian din Gaza, mai multe grupuri de drepturi civile au documentat o înmulţire a incidentelor antisemite, anti-arabe şi islamofobe. De asemenea, câteva luni la rând după declanșarea războiului din Fâșia Gaza, au avut loc proteste pro-palestiniene care au zguduit campusurile universitare americane.
Ordinul executiv a lui Trump cere şefilor de agenţii şi ministere să recomande Casei Albe, în termen de 60 de zile, toate autorităţile penale şi civile care ar putea fi folosite pentru a combate antisemitismul, şi totodată, „expulzarea rezidenţilor străini care au încălcat legile noastre”.
Conform fișei, protestatarii s-au implicat în vandalism şi intimidare pro-Hamas, au blocat accesul studenţilor evrei la cursuri şi au agresat credincioşii la sinagogi. De asemenea, aceștia au vandalizat statui şi monumente americane.
Mulţi participanți ai protestelor pro-palestiniene au negat că susţineau Hamas ori că s-au implicat în acte antisemite, ci au spus că manifestau împotriva ofensivei militare israeliene în Gaza, unde, potrivit autorităţilor medicale, au fost ucişi peste 47.000 de oameni.
Consiliul privind relaţiile americano-islamice, un grup musulman important de advocacy, a acuzat administraţia Trump de atac împotriva „libertăţii de exprimare şi a umanităţii palestiniene, sub pretextul combaterii antisemitismului” şi a descris miercuri ordinul ca fiind „necinstit, excesiv şi inaplicabil”.
În prima sa zi după reinstalarea la Casa Albă, Donald Trump a semnat un ordin executiv despre care grupuri de apărare a drepturilor omului spun că este menit să reinstituie interdicţii asupra călătorilor din ţări predominant musulmane sau arabe. Totodată, ei susțin că ordinul oferă puteri mai largi de folosire a excluderii pe motive ideologice, astfel încât să fie refuzate cereri de viză sau expulzate persoanele aflate deja în SUA.