Donald Trump a fost lăsat să aștepte după judecătoare timp de 20 de minute / Ce a făcut miliardarul republican în acest timp

Publicat: 04 08. 2023, 21:04
sursă foto: captură YT

În doar cinci luni, Donald Trump, candidatul favorit la prezidențialele din 2024, a fost reținut și acuzat penal. Acesta a fost acuzat penal, din nou, pentru că a încercat să modifice rezultatul scrutinului de acum 3 ani. Pledând nevinovat, Trump a denunțat „o vânătoare de vrăjitoare”.

Judecătoarea s-a lăsat așteptată 20 de minute. Donald Trump s-a văzut silit în fața situației

Donald Trump a așteptat peste 20 de minute după judecătoare, moment în care i-a aruncat dușmanului său câteva priviri furișe, potrivit spuselor procurorului Jack Smith, care l-a inculpat în două dosare federale diferite.

„Sunt nevinovat”, a spus miliardarul republican în sala de judecată.

„Trump a privit de mai multe ori în direcția (procurorului) Smith. A vorbit mult cu avocatul din dreapta lui, Todd Blanche. La un moment dat, Trump i-a șoptit ceva la ureche lui Blanche, acesta a răspuns acoperindu-și gura, dar era limpede că râdea. Curând după aceea, Trump însuși afișa un zâmbet cu buzele strânse, ca și cum i s-ar fi spus ceva nostim. Capetele de acuzare sunt de o gravitate extremă. Pe scurt, e vorba de presupusa încercare de a întoarce în favoarea sa rezultatul alegerilor din 2020. Complot ce a culminat cu atacul asupra Capitoliului, comis de susţinătorii săi, pe 6 ianuarie 2021”, a spus Nomaan Merchang, Associated Press, potrivit stirileprotv.ro.

„Guvernul și-a asumat sarcina de a dovedi. Prin inculpare, guvernul susține că Trump știa, de fapt, că a pierdut alegerile. Și trebuie s-o dovedească dincolo de orice îndoială rezonabilă”, a spus Bill Barr, fost procuror general al SUA.

Audierea a durat aproximativ 27 de minute, iar după aceasta fostul președinte Donald Trump a plecat spre aeroport, pentru a se întoarce la reședința lui din New Jersey.

„Aceasta nu este altceva decât persecuția unui oponent politic care conduce cu un număr substanțial în fruntea partidului Republican și conduce și în fața lui Biden cu mult. Așa că, dacă nu îi poți învinge (în alegeri), îi persecuți sau îi dai în judecată. Nu putem lăsa asta să se întâmple în America!”, a declarat fostul președinte american.

 „Mai mulți judecători de la Tribunalul Federal din Districtului Columbia au asistat din galerie la audiere, inclusiv președintele instanței, James Boasberg. E interesant că mai mulți foști și actuali magistrați, inclusiv unii implicați în dosare legate de insurecția din 6 ianuarie, au decis să fie prezenți la această audiere fără precedent”, a mai spus Nomaan Merchant.