Preşedintele american, Donald Trump, a decretat, vineri, starea de urgenţă în Statele Unite din cauza numărului tot mai mare de infectări cu coronavirusul COVID-19.
„Pentru a pune în valoare întreaga putere a guvernului federal declar în mod oficial, astăzi (vineri – n.r.), urgenţă naţională”, a declarat preşedintele american Donald Trump, în cadrul unui discurs susţinut vineri.
În plus, a dat drumul unui ajutor federal de urgență în valoare de 50 de miliarde de dolari menit să ajute autorităţile în combaterea COVID-19. Cu noile fonduri, va putea fi finanţată inclusiv construirea de noi spitale.
„Două cuvinte foarte mari. Acţiunea pe care o iau va deschide accesul la până 50 de miliarde de dolari, o sumă foarte mare şi importantă pentru state, teritorii şi localităţi”.
„În plus, le cer tuturor statelor să instituie centre de operare de urgenţă începând cu acest moment. (..) De asemenea, cer fiecărui spital din această ţară să-şi activeze planul de pregătiri pentru situaţii urgenţă (…)”, a adăugat preşedintele american.
Preşedintele american a mai indicat şi că toate persoanele care ajung în Statele Unite, din Europa, vor fi supuse unor verificări adiţionale.
Măsura luată de Donald Trump se suprapune altora impuse deja de autorităţile fiecărui stat în parte. În New York, de exemplu, guvernatorul a solicitat sprijinul Gărzii Naţionale pentru asigurarea carantinei în jurul unei localităţi din apropierea oraşului New York şi în care fuseseră raportat un număr mare de infectaro cu coronavirusul COVID-19.
Potrivit ultimelor informaţii, în Statele Unite au fost raportate 2.030 de cazuri de infectare cu COVID-19, din care 1.958 sunt cazuri active. Au fost raportate, de asemenea, 41 de decese. Donald Trump a indicat că nu are de gând să intre în auto-izolare sau să ia vreo măsură de precauţie în ceea ce-l priveşte.
Potrivit BBC, este a treia oară în 30 de ani când un preşedinte american declară starea de urgenţă. În anii 90′, preşedintele de la acea dată, Bill Clinton, a declarat starea de urgenţă din cauza răspândirii virusului West Nile în nord-vestul Statelor Unite.
Iar Barack Obama a declarat aceeaşi stare din cauza gripei porcine.