Donald Trump a câștigat alegerile primare din New Hampshire și a ironizat-o pe contracandidata sa, Nikki Haley

Donald Trump a câștigat alegerile primare din New Hampshire și a ironizat-o pe contracandidata sa,  Nikki Haley
foto: captură YT

Donald Trump, a câştigat, marţi seară, primarele republicane din statul New Hampshire în faţa rivalei sale Nikki Haley, deschizând calea către nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie împotriva lui Joe Biden, notează AFP.

Nikki Haley încă speră să câștige

Nikki Haley l-a felicitat totuși pe Trump pentru victoria sa dar a afirmat că deocamdată „cursa (este) departe de a fi încheiată”. Şi i-a avertizat pe republicani că „o nominalizare a lui Trump ar fi o victorie pentru Biden” pe 5 noiembrie.

Pentru a-l înfrunta pe 5 noiembrie pe preşedintele în exerciţiu, Trump va trebui să fie nominalizat în această vară de convenţia partidului său: „Toţi mă vor vota din nou (…). Biden este cel mai prost preşedinte din istoria acestei ţări”, a spus Trump în apropierea unei secţii de votare din New Hampshire.

Donald Trump a ironizat-o pe rivala sa, Nikki Haley, la scurt timp după ce se prevedea că va câștiga în New Hampshire.
El a spus că ea încerca să transforme orice înfrângere suferită într-un succes. „Să nu lăsăm pe cineva să se bucure de victorie când de fapt a avut o noapte foarte proastă”, a spus Trump.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`