Donald Trump a ajuns pe lista exclusivistă alături de Bill Gates, Justin Bieber, Jane Fonda, Al Capone și O.J. Simpson. Mugshots: Fotografiile celebre realizate în arestul poliției
Joi, Donald Trump s-a alăturat listei de celebrități americane care au fost supuse „mugshot-ului”, un clișeu judiciar pe care inculpații reușesc uneori să îl întoarcă în avantajul lor.
Poza de identificare făcută lui Donald Trump în arestul poliției va fi probabil folosită în alegeri
Cu sprâncenele încruntate și cu privirea sfidătoare fixată direct spre cameră, poza lui Donald Trump abia a ajuns în presă că a intrat deja în istorie, notează presa străină. Primul fost președinte american acuzat de o infracțiune penală, Donald Trump a devenit, de asemenea, prima persoană care a fost fotografiată joi, de justiție, într-o închisoare din Atlanta, Georgia.
Un strateg republican care îl cunoaște pe Trump a declarat pentru BBC în aprilie că în cazul în care s-ar afla în această situație, fostul președinte ar lua în considerare toate aceste detalii fine, inclusiv expresia facială și ceea ce ar trebui să îmbrace în momentul în care e arestat.
Ty Cobb, un fost avocat al Casei Albe, a prezis că fostul președinte va folosi poza pentru a impulsiona eforturile de strângere de fonduri, în perspectiva unei reveniri la Casa Albă la alegerile de anul viitor.
„Mă aștept ca poza de identificare să fie transmisă oamenilor de PR [relații publice] ai lui Trump, iar aceștia vor strânge bani de pe urma ei înainte ca el să părăsească închisoarea”, a declarat Cobb pentru CNN.
Lista celebrităților care au la rândul lor celebrele mugshots din arestul poliției
După ce a domnit peste crima organizată din Chicago în anii 1920, Al Capone a fost arestat în 1931 pentru… evaziune fiscală. Cel mai cunoscut gangster american, fotografiat de poliția din Chicago (Illinois), a fost condamnat la 11 ani de închisoare și apoi încarcerat la Alcatraz.
Actrița americană Jane Fonda a fost arestată pe aeroportul din Cleveland (Ohio), în 1970, pentru trafic de droguri. O acuzație care a fost retrasă atunci când testele au arătat că valiza ei conținea doar vitamine.
Actrița a profitat de vizita sa în arestul poliției pentru a lua o poziție provocatoare, ridicând pumnul, făcând referire la militantismul său împotriva războiului din Vietnam. Jane Fonda încă mai vinde haine și căni de cafea cu portretul din arestul poliției pe site-ul său.
Tânărul Bill Gates, în vârstă de 22 de ani la acea vreme, a fost arestat în 1977 de poliția din Albuquerque (New Mexico) pentru că a condus fără permis. O celebră „poză portret la poliție” îl arată pe viitorul șef al Microsoft zâmbind în fața obiectivului poliției.
Fostul fotbalist O.J. Simpson a fost arestat în 1994 de către Departamentul de Poliție din Los Angeles, fiind suspectat de uciderea fostei sale soții și a prietenului acesteia.
O săptămână mai târziu, „poza” a apărut pe coperta revistei Time sub titlul „O tragedie americană”. Chiar și astăzi, fotografia se găsește pe tot felul de produse, de la simple tricouri la chitare electrice.
Comediantul Hugh Grant a ținut prima pagină a ziarelor în 1995, când a fost prins într-o mașină din Los Angeles cu o prostituată. Acuzat de exhibiționism, el a fost arestat de poliția din Los Angeles (California), care l-a fotografiat. Expresia plină de remușcări a actorului a făcut înconjurul presei de specialitate. La acea vreme, actorul britanic avea o relație cu actrița Liz Hurley.
Actrița americană Lindsay Lohan a fost arestată pentru prima dată în Santa Monica (California) în 2007, în timp ce conducea în stare de ebrietate și avea asupra sa cocaină. A fost începutul unei lungi bătălii juridice pentru actriță, care a petrecut o lungă perioadă de timp la dezintoxicare.
Starul pop canadian Justin Bieber a fost arestat pentru prima dată la Miami în 2014 pentru conducere periculoasă și în stare de ebrietate la volanul unui Lamborghini decapotabil.
Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, a fost reținut oficial miercurea trecută într-o închisoare din Georgia, înainte de a fi eliberat pe cauțiune.
Ca și Donald Trump, el a fost acuzat că ar fi încercat în mod ilegal să anuleze rezultatul alegerilor din 2020 câștigate în Georgia de actualul președinte democrat Joe Biden. O adevărată cădere pentru fostul primar al New York-ului, supranumit „Primarul Americii” după atentatele de la 11 septembrie.
Pe lista celebrităților care au poze din arestul poliției se mai află: David Bowie, Mick Jagger și Jimi Hendrix arestați pentru posesie de stupefiante, Frank Sinatra pentru o relație extraconjugală și multe alte celebrități.