La câteva zile după apariția lui Dominique Strauss-Kahn la brațul unei tinere pe covorul roșu de la Cannes, politicianul francez se află în centrul unui nou scandal sexual.
O ziaristă din Italia, Myrta Merlino, îl acuză pe DSK că ar fi încercat să abuzeze de ea la sfârșitul anilor 1990, în perioada în care francezul era ministru de finanțe. Declarațiile italiencei sunt surprinse în cadrul unui interviu postat pe Youtube și preluat de cotidianul Le Point.
Potrivit femeii, cei doi se aflau la un Forum de la Davos, ocazie cu care jurnalista s-a arătat interesată de a-i lua un interviu politicianului.
”Serviciul de presă al lui Dominique Strauss-Kahn mi-a spus că ministrul avea un interviu foarte important cu CNN, dar că era dispus să îmi acorde şi mie unul”, declară ea unui coleg de breaslă. S-a fixat o întâlnire, iar ziarista urma să se întâlnească cu politicianul la barul unui hotel, la ora opt seara.
Myrta Merlino spune că Strauss-Kahn nu a venit la întâlnire, în schimb un chelner i-a adus un bilet în care DSK îi cerea să meargă în apartamentul lui de la hotel, insistând să vină singură, fără cameraman. ”Am ezitat la început, dar în cele din urmă m-am dus şi m-am aşezat într-un fotoliu. Mi-a oferit un pahar de şampanie şi am început să vorbim despre orice, dar nu despre interviu”, adaugă ea. ”Dominique Strauss-Kahn mi-a mărturisit apoi că îi plac la nebunie ziaristele. I-am răspuns că soţia sa este o femeie extraordinară şi o ziaristă formidabilă. M-am ridicat şi atunci m-a împins în perete, încercând să mă sărute. I-am tras o palmă, m-am zbătut şi am fugit”, afirmă Merlino.