La patru luni de la scandalul sexual în care a fost implicat, Dominique Strauss-Khan a dat primul interviu televizat pentru postul TF1, în care a povestit ce anume s-a întâmplat cu el în acea perioadă. Mai mult, fostul lider FMI recunoaște că totul a fost o „greșeală morală”, însă susține că nu poate fi vorba agresiune sexuală.
„Ceea ce s-a întâmplat nu implică nici violență, nici constrângere, nici agresiune sau orice act criminal. Ceea ce s-a îmtâmplat nu este doar o relație nepotrivită, ci mai mult decât atât, este o greșeală. O greșeală față de soția mea, față de prietenii mei și o greșeală față de francezi, care și-au pus în mine speranțele schimbării”, a spus fostul director general al FMI.
Dominique Strauss-Khan a spus că s-a simțit neputincios, însă a reușit să treacă de momentele grele cu ajutorul soției sale.
„Mi-a fost frică, mi-a fost foarte frică. Când ești prins în fălcile acestei mașinării, ai impresia că te poate zdrobi. Ai sentimentul că ești călcat în picioare, umilit, chiar înainte de a putea spune un cuvânt. Este o soție excepțională. Nu aș fi putut rezista, fără ea lângă mine nu aveam nicio șansă”, a mai spus Strauss-Kahn.
Chiar dacă a rămas alături de familie, scandalul sexual în care a fost implicat l-a separat de lumea politică și i-a erodat imaginea.
„După acele 4 luni am văzut durerea pe care am provocat-o în jurul meu și am reflectat. Am reflectat mult și este clar că am pierdut, pe toate planurile”, a mai spus fostul director general al FMI, care a decis să renunțe la ideea de a mai candida la alegerile prezidențiale, întrucât imaginea lui publică a fost grav afectată.
În luna mai, Dominique Strauss-Khan a fost acuzat în Statele Unite, că ar fi agresat sexual o cameristă de la hotelul în care era cazat. După mai multe luni de proces și audieri, procurorii au retras acuzațiile, iar fostul șef al FMI a fost declarat nevinovat.