Doliu național trei zile în Argentina, după moartea lui Diego Maradona

Publicat: 25 11. 2020, 20:25
Foto: Success Stories

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat miercuri, 25 noiembrie, trei zile de doliu naţional după moartea subită a fostului fotbalist Diego Maradona.În această seară urmează să fie publicat și în Monitorul Oficial decizia de a avea cele trei zile de doliu național.

Trei zile de doliu naţional în Argentina după decesul lui Maradona

Diego Maradona a murit la vârsta de 60 de ani, conform informațiilor oferite în această seară de presa din Argentina.

„Nu pot să cred această veste pe care am primit-o. Sunt devastat. Este cea mai proastă veste pe care poate să o primească un suporter al celor de la Argentinos Juniors. Noi îl iubeam. Încercăm să luăm legătura cu familia. Vom vedea ce se va mai întâmpla. Oricum, este multă tristețe”, a declarat Fernandez, potrivit Marca.

Fostul mare fotbalist sud-american a suferit un stop cardiac în timp ce se afla la locuința sa din orașul Tigre, conform presei străine.

În urmă cu doar două săptămâni,Diego Maradona a fost operat la cap. Medicii îi descoperiseră un hematom subdural, după ce inițial fusese internat pentru o posibilă depresie. Fusese operat de urgență și externat după câteva zile.

Cine este Diego Armando Maradona

Diego Maradona a câștigat Cupa Mondială în 1986, cu Argentina, competiție la care a avut prestații absolut senzaționale. Diego Maradona a debutat pentru Argentinos Juniors, de unde avea să fie achiziționat de Boca Juniors.

De-a lungul timpului, ela evoluat la patru ediții ale Cupei Mondiale: Spania 1982, Mexic 1986 (campion), Italia 1990 (vicecampion), SUA 1994, potrivitsport.ro.

La nivelul echipelor de club, Maradona a evoluat la Argentinos Juniors, Boca Juniors, Barcelona, Napoli, Sevilla și Newell’s Old Boys.

Considerat de mulți cel mai mare fotbalist din istorie, Maradona a cucerit 9 trofee alături de echipele de club.

Ca antrenor, Maradona a pregătit Textil Mandiyu, Racing Club, naționala Argentinei, Al-Wasl, Fujairah, Dorados de Sinaloa și Gimnasia de la Plata.

În 1982, FC Barcelona plătea opt milioane de dolari, un record pentru acea vreme, pentru a-l cumpăra de la Boca. După doi ani în care nu a convins la catalani, era cumpărat de Napoli. Cu șapte milioane de dolari. Iar la clubul italian a scris istorie.