Comediantul Richard Lewis, devenit faimos graţie umorului său nevrotic şi autocritic, iar mai târziu, pentru rolul din serialului „Curb Your Enthusiasm”, din distribuţia căruia a făcut parte timp de peste două decenii alături de Larry David, a murit la vârsta de 76 de ani, a anunţat, miercuri, publicistul său.
Comediantul, care a dezvăluit anul trecut că se luptă cu boala Parkinson, a murit în casa lui din Los Angeles, marți seară, după ce a suferit un atac de cord, a declarat publicistul Jeff Abraham, scrie Reuters.
„Eu și Richard ne-am născut la trei zile distanță în același spital și pentru cea mai mare parte a vieții mele a fost ca un frate pentru mine”, a spus Larry David într-o declarație scrisă, adăugând: „A avut acea combinație rară de a fi cea mai amuzantă persoană și, de asemenea, cea mai dulce. Dar astăzi m-a făcut să plâng și pentru asta nu-l voi ierta niciodată”.
„Soția sa, Joyce Lapinsky, mulțumește tuturor pentru dragoste, prietenie și sprijin și cere intimitate în acest moment”, a spus Abraham într-o declarație scrisă.
Richard Lewis s-a născut în Brooklyn şi a început să facă comedie stand-up la începutul anilor 1970 în paralel cu o slujbă în publicitate, iar până la finalul deceniului a ajuns unul dintre cei mai apreciaţi comici ai generaţiei sale.
A fost invitat deseori la talk show-urile de seară în anii 1980 şi a jucat alături de Jamie Lee Curtis în comedia ABC „Anything But Love”. A făcut parte din distribuţia mai multor filme în anii 1990, cel mai cunoscut fiind „Robin Hood: Men in Tights”.
În ultimii ani, şi-a jucat propriul rol ca prieten al lui Larry David în serialul „Curb Your Enthusiasm”, în care cei doi bărbaţi se ciondănesc neîncetat.