Doi urşi panda din China și-au găsit un nou cămin: Vor trăi în următorii zece ani în Franța (VIDEO)

Publicat: 18 01. 2012, 19:55

Doi urşi panda din China vor trăi în următorii zece ani în Franţa. Ei au fost împrumutaţi de autorităţile chineze în semn de prietenie faţă de francezi, potrivit The Telegraph.

Cei doi urşi, Chubby şi Happy vor locui la Beauval, un parc zoologic situat în apropierea castelelor de pe Valea Loarei.

Sunt primii urşi panda, care vor sta în Franţa de la moartea ultimului exemplar de acest gen, în urmă cu peste 10 ani.

„Viaţa urşilor panda aici va fi simplă. Ei vor fi trataţi ca adevărate vedete şi vor fi protejate. Panda este un simbol al conservării. Ce vrem este ca toţi copiii şi cei mari să înţeleagă importanţa conservării naturii”, a declarat Delphine Delord, coproprietar al grădinii zoologice.

Autorităţile chineze folosesc de obicei „diplomaţia panda” pentru a arăta sentimentele de prietenie şi a-i influenţa pe locuitorii din alte ţări.

În decembrie 2011, doi urşi panda din China au fost împrumutaţi la o grădină zoologică din Edinburgh.

Doi urşi panda din China vor trăi în următorii zece ani în Franța

Embed: " />