Duminică seara, doi tineri în vârstă de 16 și 19 ani, și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a prăbușit dintr-o parcare supraetajată, de la 18 metri înălțime. Incidentul s-a petrecut în Essen, un oraș din Germania.
Accidentul a avut loc în jurul orei 19.15, iar cei doi tineri au murit la spital din cauza rănilor grave. La locul intervenției, au fost prezenți aproximativ 25 de pompieri și mai multe echipaje medicale, potrivit Digi24.
Un purtător de cuvânt al poliției a susținut că mașina a spart parapetul parcării și s-a prăbușit. Potrivit martorilor oculari, accidentul s-ar fi produs din cauza unei erori de conducere.
Polițiștii anchetează care din cei doi tineri se afla la volanul în momentul în care s-a produs accidentul. Din primele cercetări, rezultă că persoana aflată la volanul autoturismului era lipsită de experiență.
Trupurile celor doi tineri au fost scoase de un echipaj de descarcerare.