Doi soldați ruși, condamnați la câte 11 ani și jumătate de închisoare în Ucraina pentru săvârșirea crimelor de război

Publicat: 31 05. 2022, 15:57
Actualizat: 31 05. 2022, 16:09
Alți doi soldați ruși condamnați la închisoare în Ucraina pentru crime de război Sursa: Captură video/Twitter/@IAPonomarenko

Un tribunal din Ucraina a condamnat, marți, doi soldați ruși la 11 ani și jumătate de închisoare pentru bombardarea orașului Harkov care se află în estul Ucrainei, conform Reuters.

Săptămâna trecută cei doi militari ruși capturați, Alexander Bobîkin și Alexander Ivanov, au pledat vinovați, în cadrul celui de-al doilea proces pentru crime de război în conflictul dintre Rusia și Ucraina.

Alți doi soldați ruși condamnați la închisoare în Ucraina pentru crime de război

Potrivit  procurorilor ucraineni, cei doi soldați ruşi, un şofer în convoiul de artilerie şi un artilerist, au fost prinși de forţele din Ucraina după ce au trecut graniţa şi au continuat să atace.

Astfel, cei doi militari ruși au fost găsiți vinovați de încălcarea legilor și regulilor războiului. În acest caz, parchetul a cerut condamnarea maximă la câte 11 ani jumate  de închisoare.

„Vinovația lui Bobikin și Ivanov a fost dovedită pe deplin”, a spus judecătorul Evhen Bolybok.

Cei doi militari, Bobîkin şi Ivanov erau membri unei  unități de artilerie care a tras către ţinte din regiunea Harkov, dinspre Belgorod, regiune aflată în Rusia. Conform procurorilor, tirul de artilerie a atacat o instituţie de învăţământ din oraşul Derhaci, în urma căruia a fost distrusă, relatează Digi24.ro.

Această decizie reprezintă cel de-al doilea verdict pentru crime de război de la începutul războiului în Ucraina.

 Primul militar rus trimis în judecată pentru crime de război de procurorii Ucrainei

Vadim Shysimarin (21 de ani), comandantul Diviziei de Tancuri Kantemirovskaya a armatei ruse, care în prezent se află în custodia autorităților ucrainene, a fost trimis în judecată primul, fiind acuzat că a ucis un bărbat în vârstă de 68 de ani.

Procurorii ucraineni spun că sergentul rus ar fi comis crima pe 18 februarie, în satul Chupakhivka din regiunea Sumy. El este acuzat că a condus o mașină furată în care se mai aflau alți patru soldați ruși, alături de care fugea de luptătorii ucraineni, și că a împușcat mortal un om care mergea pe bicicletă și vorbea la telefon.

I s-a ordonat „să ucidă un civil astfel încât acesta să nu îi raporteze la apărătorii ucraineni”, susțin procurorii ucraineni.

La mijlocul lunii mai procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a declarat că au fost identificaţi 45 de soldaţi ruşi care au comis crime de război în Ucraina, conforrm The Kiev Independent.