Doi răniţi şi trei dispăruţi la Rotterdam, după o explozie puternică produsă într-un garaj subteran (VIDEO)

Publicat: 31 01. 2024, 22:23
Actualizat: 31 01. 2024, 22:24
captura video Youtube

Două persoane au fost rănite, iar trei sunt dispărute în urma unei explozii puternice care s-a produs într-un garaj subteran din cartierul rezidenţial Schammenkamp, în sudul Rotterdamului, Olanda, și a cauzat un incendiu major la imobilul situat deasupra parcării.

10 apartamente distruse, 44 de case, de nelocuit

Potrivit cotidianului olandez De Telegraaf, în explozia care s-a petrecut luni seara, zece apartamente au fost distruse, iar 44 de case au fost puternic avariate și nu se mai poate locui în ele.

Suflul exploziei a fost atât de puternic, încât a spart numeroase geamuri în cartier.

„Este cu adevărat un mare dezastru”, a declarat un locuitor al zonei.

Cel puţin două persoane au fost rănite, dintre care una a primit îngrijiri la faţa locului, iar cealaltă la spital. Alte trei persoane au fost date dispărute.

Accesul în zona distrusă s-a făcut cu mare dificultate, alte potențiale victime fiind căutate cu drone, şi câini special antrenaţi.

Poliția nu exclude nicio ipoteză

Poliţia olandeză a anunţat că nu exclude nicio pistă şi studiază toate scenariile posibile, inclusiv o explozie din cauza unei scurgeri de gaze, dar investigaţiile sunt îngreunate de accesul limitat în clădirea distrusă.

Un magazin de artificii se află în apropierea locului afectat de explozie, ceea ce a alimentat numeroase zvonuri în legătură cu o posibilă cauză a exploziei, dar poliţia a respins ipoteza, declarând că suflul produs de deflagrație nu corespunde cu cel al unei explozii de artificii, iar magazinul a rămas intact.