Doi preoţi români au furat moaştele unui sfânt din Grecia: Pelerinii au plecat cu mâna stângă a Sfântului Haralambie

Publicat: 07 10. 2015, 15:22

Situaţie de-a dreptul incredibilă în Grecia, cu turişti români în rol principal. Patru pelerini din ţara noastră, dintre care doi erau şi preoţi, au fost arestaţi, potrivit presei locale, după ce au încercat să fure moaştele Sfântului Haralambie. Mai exact, mâna stângă a sfântului. Toţi suspecţii au fost prinşi, iar moaştele au fost înapoiate mânăstirii.

Lovitura ar fi fost dată, scrie presa din Grecia, de doi preoţi români, veniţi în pelerinaj la Mănăstirea Spileo, la moaştele Sfântului Haralambie.

Unul le-a distras atenţia călugărilor mânăstirii, în timp ce al doilea a luat mâna stângă a Sfântului şi a fugit. La scurt timp după ce au descoperit dispariţia relicvelor sfinte, călugării au anunţat oamenii legii. În mai puţin de jumătate de oră, suspecţii au fost prinşi, iar moaştele au fost înapoiate mănăstirii. Iar magistraţii eleni s-au mişcat şi mai repede. În doar 48 de ore de la comiterea infracţiunii, românii erau trimişi şi în judecată.

Hoţii făceau parte dintr-un grup de 40 de turişti din Hunedoara şi Bucureşti.

Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic dintre cei prăznuiți de creștini şi fost episcop al cetății Magnezia din Asia Mică. Părţi din moaştele sfântului Harlambie sunt şi în ţara noastră.

Doi preoți români au furat moaștele Sfântului Haralambie

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf