Doi morţi în Ecuador, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 5,1

Publicat: 13 08. 2014, 08:26

Un cutremur puternic cu magnitudinea de 5,1, urmat de replici puternice, a avut loc marţi la Quito, în Ecuador, cel puțin două persoane fiind ucise, iar alte opt rănite.

Victimele erau muncitori la o carieră din regiunea capitalei, informează AFP.

Alţi trei muncitori au fost blocaţi, în urma unei alunecări de teren pe un deal la Catequilla, în apropiere de Quito, într-o exploatare de minereu şi balastieră.

„Au avut loc cel puţin trei mişcări telurice continue destul de limitate ca adâncime, locuitorii resimţindu-le în special la Quito. Au avut loc surpări. S-au înregistrat doi morţi, trei persoane au fost date dispărute, iar opt au fost rănite”, a declarat pentru presă Maria del Pilar Cornejo, secretara Biroului pentru gestionarea riscurilor.

Activitatea Aeroportului Internaţional Mariscal Sucre, situat la aproximativ 20 de kilometri est de Quito, a fost suspendată timp de trei ore, iar autorităţile au anunţat că terminalul prezintă pagube minore.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în provincia Pichincha, în care se află Quito, la o adâncime cinci kilometri, potrivit Institutului.

Seismul a fost simţit timp de peste 20 de secunde, provocând evacuarea celor mai înalte imobile din nordul capitalei.