Doi adolescenți, în vârstă de 16 ani, respectiv 17 ani, din Austria, au plecat de la un restaurant fără să plătească, lovind-o mai apoi pe proprietara locației. Cei doi au fost reținuți de autoritățile din Croația după mai multe zile de căutări, conform dpa.
Aceștia au fost dați în urmărire în întreaga Europă, conform Parchetului din orașul Graz, din Austria.
Cei doi minori au fost urmăriți sub suspiciunea de tentativă de crimă după ce au părăsit incinta restaurantului fără să achite nota de plată și au lovit-o cu mașina pe proprietara locației.
Minorii au fost arestați sâmbătă, 12 august, la o stație de alimentare cu benzină din Croația, conform Agerpres.
Victima, în vârstă de 41 de ani, proprietară a unui restaurant de sushi din Linz, a suferit o fractură a pelvisului, prezentând răni la stomac și plămâni, conform fiului ei.
Neplăcutul eveniment a fost surprins de camerele de supraveghere.
Autoritățile au descoperit, după ce au verificat plăcuțele de înmatriculare, că proprietara autoturismului era chiar mama adolescentei, din Graz.
În Austria, adolescenții pot obține permisul de conducere la vârsta de 17 ani, dar în acest caz autoritățile cred că la volanul autoturismului se afla fata în vârstă de 16 ani.