Doi membri ai guvernului ceh de centru-stânga au primit plicuri care conțineau otravă, au informat luni autoritățile și mass-media, relatează AFP.
Ministrul de interne Milan Chovanec, din Partidul Social-Democrat, și ministrul de finanțe Andrej Babis, miliardar și președinte al partidului ANO, au primit astfel de plicuri săptămâna trecută.
„Scrisoarea trimisă ministrului de finanțe conținea o doză letală dintr-o otravă periculoasă’, a declarat Radek Pokornik, purtătorul de cuvânt al Institutului național de securitate nucleară, chimică și biologică.
Andrej Babis a afirmat, citat de agenția cehă CTK, că plicul, provenit din Slovenia, a ajuns la ministerul său joia trecută.
Ministerul de Interne a primit cianură într-un plic provenind din nordul Europei.