Doi funcționari moldoveni, printre care un șef din Parlament, încătușați pentru trădare de patrie și complot
Șeful Direcției generale juridice a Parlamentului din Republica Moldova, Ion Creangă, a fost arestat miercuri, împreună cu un alt funcționar, sub acuzația de trădare de patrie și complot după ce ofițerii SIS și procurorii PCCOCS au efectuat în dimineața zilei de miercuri percheziții, inclusiv în sediul Legislativului.
Cei doi suspecți sunt acuzați că ar fi oferit informații unui angajat al ambasadei Rusiei din Republica Moldova, acestea urmând să fie folosite în detrimentul țării, potrivit Adevarul.ro.
,,Faptele au avut loc începând din anul 2023. Astfel, unul din ei este bănuit de trădare de patrie, după ce ar fi cules și livrat angajatului ambasadei informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova”, anunță reprezentanții SIS și PCCOCS.
Mai exact, un funcționar este suspectat de trădare de patrie ,,după ce ar fi cules și livrat angajatului ambasadei informații pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova”. Iar cel de-al doilea – de complot împotriva Republicii Moldova.
,,Acesta a acționat în scopul obținerii unor beneficii personale. Astfel, funcționarul a menținut contactul cu angajatul ambasadei, în vederea culegerii și transmiterii către acesta a informațiilor pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova”, au mai menționat responsabilii moldoveni.
Ambii funcționari au fost arestați pentru 72 de ore, după ce ofițerii Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și procurorii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) au efectuat în dimineața zilei de miercuri mai multe percheziții, inclusiv în sediul Legislativului.